La sfârşitul lunii iunie am primit invitaţia de a vizita sediul Cons DDA, situat la numai câteva minute de Timşoara, la ieşirea din Săcălaz spre Jimbolia, pe str. Wolfsberg nr. 5

Acolo ne-a întâmpinat, mândru de noul sediu achiziţionat, directorul companiei, Dan Goldiş. Cu o hală pentru service de cca 2000 mp (cu 3 compartimente), cu 800 mp ocupaţi de birouri şi logistică, precum şi spaţiu pentru depozitare de peste 6500 mp, acesta este locul ideal atât pentru activitatea comercială şi logistică, cât şi pentru service şi reparaţii: „… legat de evoluţia noastră pe piaţa din vest, începem să confirmăm promisiunile pe care le-am făcut la începutul activităţii cu brandul Deutz Fahr.

Una dintre acestea este sediul nostru din Săcălaz pe care l-am achiziţionat, unde deja desfăşurăm o activitate constantă de servicii şi suntem bine organizaţi, într-o perioadă scurtă de timp, cu tot ceea ce înseamnă logistică şi service.

Suntem încântaţi de acest nou sediu, care este situat într-o zonă agricolă bună, e vizibil, suntem intens vizitaţi de către clienţi şi există la nivelul clienţilor o acceptare plăcută în sensul că sunt foarte mulţumiţi de faptul că în acest interval scurt de timp am confirmat. Aici avem tot ceea ce ne trebuie pentru o relaţie serioasă şi de lungă durată cu clientela din vestul ţării”, ne-a declarat Dan Goldiş.

La nivelul personalului de service, Cons DDA are acum 7 angajaţi şi 3 studenţi în an terminal, care se pregătesc pentru meseria de inginer de service pe partea de Deutz.
Curtea interioară şi spaţiul pentru depozitare de mai bine de jumătate de hectar, betonat, este dotat la standard european, cu sistem de descărcare încorporat, astfel că se poate descărca orice tip de camion cu ajutorul macaralelor rulante care sunt montate în zona spaţiului de depozitare.

Legat de activitata comercială, de la începutul anului, în campania de primăvară, care a fost destul de scurtă, Cons DDA a început vânzarea tractoarelor din gama Agrofarm 420 şi 430 (de 100 şi 110 CP). „Până în momentul de faţă, suntem foarte mulţumiţi de volumul de vânzări realizat în perioada de primăvară şi cea mai mare mulţumire este aceea că, de la clienţii cărora le-au fost livrate, am avut un feedback foarte bun, legat mai ales de consumul de motorină.

Din câte am înţeles de la aceştia, tractoarele Deutz au cel mai redus consum de pe piaţă, datorită motoarelor Deutz şi a sistemului de priză de putere economic. Nu este de mirare că şi Fendt-ul echipează anumite serii cu motoare Deutz şi astfel au un consum de combustibil foarte mic”, a remarcat Dan Goldiş.

Agrotrac 620 DT E3

Pentru perioada următoare, în promoţie este seria Agrotrac 610 şi 620, care au o specificitate: cutiile de viteză sunt mecanice. Seria Agrotrac este gândită şi construită pentru o gamă largă de activităţi agricole, tocmai de aceea tractorul este productiv şi versatil, perfect adaptat atât pentru munca de teren cât şi pentru transportul rapid.

Cu un bun raport greutate/putere, o distribuţie corectă a greutăţii şi beneficiind de specificaţii tehnice avansate, Agrotrac garantează eficienţă maximă în orice condiţii, ergonomie, inteligenţă şi control intuitiv, ceea ce îl face uşor de manevrat din primul moment.

Mulţi ani au existat cereri pentru acest tip de tractoare, care, datorită faptului că sunt dotate cu cutii de viteză mecanice, sunt mult mai mici decât cele echipate cu cutii de viteze powershift şi semi-powershift.

„Suntem ferm convinşi că vom reuşi să avem un segment de piaţă pentru aceste tractoare, datorită faptului că în România, în general, cumpărătorul nu este şi utilizatorul, de aceea mulţi dintre fermieri preferă să cumpere aceste tractoare care sunt mult mai aproape de nivelul de pregătire al mecanizatorilor din fermele din România. În acest moment deja avem cereri, interes există în jurul lor, noi credem în acest tip de tractoare”, a spus Dan Goldiş.

Pentru perioada următoare, până la sfârşitul anului, Cons DDA are în ofertă o promoţie la tractoarele din seria Agrotrac 620, full option, la preţul de 57.000 euro şi, în acelaşi timp, continuă să fie prezente în oferta companiei modelele Agrofarm 420 şi 430. În perioada următoare va fi lansată o promoţie la tractorul Agrofarm 430 (110 CP), la preţul de 36.000 euro.

Portofoliul companiei cuprinde, pe lângă tractoarele Deutz Fahr, şi echipamente agricole diverse, dintre care Dan Goldiş a remarcat în mod deosebit produsele Maschio-Gaspardo: „De la începutul existenţei noastre ca firmă şi ca distribuitor Deutz, am încheiat un acord comercial de care suntem foarte mulţumiţi. Cel mai important lucru, care mie mi-a făcut o impresie foarte bună este termenul şi viteza de livrare, în condiţiile în care foarte multe branduri europene au avut şi au probleme cu termenele de livrare.

Trebuie să remarc la Maschio-Gaspardo o organizaţie foarte bună pentru România şi o planificare foarte bună pentru termenele de livrare, lucru care pe noi ne-a ajutat foarte mult în vânzarea de tractoare”.

Sursa: https://www.revista-ferma.ro/articole/masini-agricole/cons-dda-la-primul-bilant